[ X ]
A II-a ediția a cursei „Rubicon 2018” se va desfășura între 9-11 februarie
7 Februarie

Cursa de alergare care traversează Moldova de la nord la sud „Rubicon” va avea loc pentru a II-a oară în acest an în perioada 9-11 februarie, transmite CURENTUL.

Peste 500 km vor fi alergați în 55 de ore.

Startul va fi dat în scuarul primăriei din orașul Ocnița, la ora 11:00, după care traseul va continua în raioanele Dondușeni, Drochia, Bălți, Sîngerei, Telenești, Călărași, Strășeni, Chișinău, Ialoveni, Cimișlia, Basarabeasca, Găgăuzia și Taraclia. Alergătorii vor depăși distanța cu un tempo de 6:30, atât ziua, cât și noaptea, cursa fiind una de rezistență și nu competitivă.

Traseul este împărțit în 42 de etape, în fiecare raion fiind de la una până la cinci distanțe a câte 6-13 km. Alergătorii pot alege una sau mai multe etape, în orice raioane își doresc. Pentru depășirea distanței dintr-un anumit raion, sportivii primesc o insignă cu stema acestuia.

Trei zile de curse de alergare fără pauză prin raioanele Moldovei. Trei ani, pentru a parcurge întreaga ţară de la nord la sud şi de la est la vest. Traseele ștafetelor ultra-maraton sunt construite în aşa fel încât în decurs de trei ani Rubicon să treacă prin toate raioanele Republicii Moldova, inclusiv regiunea transnistreană.

În 2017, traseul a trecut prin raioanele de est ale țării, în acest an, alergătorii trec prin raioanele centrale, iar anul viitor, ștafeta ultra-maraton va avea loc în raioanele de vest.

Scopul cursei este de a familiariza oamenii cu raioanele ţării, cultura acestora, istoria şi obiectivele turistice, de a dezvolta sportul pentru amatori în Republica Moldova, de a implica regiunile în viaţa sportivă a ţării și de a consolida cetățenii acesteia prin intermediul unei competiţii sportive de amploare.

Organizatorii ștafetei ultra-maraton Rubicon sunt organizația social-sportivă Sporter și cel mai mare panou de anunțuri din Moldova 999.md.
Etapele din Chișinău vor avea loc în data de 10 februarie, între orele 16:00 – 17:30 (la ora 16:38 alergătorii vor trece pe lângă PMAN).

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților