[ X ]
A fost stabilită data primei ședințe a patru consilii raionale
1 Decembrie

Comisia Electorală Centrală a stabilit data și ora convocării în prima ședință a patru consilii raionale.

Astfel, pe data de 4 decembrie 2023, se vor convoca în prima ședință:

  • consilierii consiliului raional Leova, începând cu ora 10:00;
  • consilierii consiliului raional Rîșcani, începând cu ora 10:00;
  • consilierii consiliului raional Orhei, începând cu ora 13:00.

Consilierii consiliului raional Nisporeni se vor convoca în ședință pe data de 7 decembrie 2023, începând cu ora 10:00.

Amintim că, potrivit prevederilor cadrului legal, ședința consiliului este deliberativă dacă la ea participă cel puțin două treimi din numărul consilierilor aleși. La ședința de constituire se dezbat doar subiecte referitoare la  aducerea la cunoștință, de către reprezentantul organului electoral a hotărârii privind atribuirea mandatelor de consilier, inițierea constituirii fracțiunilor, a alianțelor, a blocurilor, inițierea constituirii comisiilor consultative de specialitate.

Lucrările ședinței de constituire sunt conduse de cel mai în vârstă consilier dintre cei prezenți la ședință, asistat de unul sau 2 dintre cei mai tineri consilieri dintre cei prezenți.

Inapoi la arhiva noutaților