[ X ]
A fost prezentat conceptul studiului „Diagnosticul sectorului privat al R. Moldova”, elaborat de Grupul Băncii Mondiale, care va sta la baza determinării Programului de asistență pentru următorii 3 ani
8 Aprilie

Oportunitățile de susținere a mediului de afaceri în contextul crizei pandemice, întreprinderile de stat și politica de concurență, integrarea și facilitarea comerțului cu UE, dezvoltarea sectorului financiar, transport și logistică, facilitarea accesului la finanțare, energie regenerabilă, TIC și externalizarea proceselor de afaceri (BPO) sunt unele din prioritățile pe care se va axa diagnosticul sectorului privat al Republicii Moldova, ce va fi elaborat de grupul Băncii Mondiale, transmite CURENTUL.

Conceptul acestui studiu a fost prezentat de către echipa Băncii Mondiale în cadrul unei ședințe cu reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii. Analiza se va axa pe identificarea principalelor oportunități și constrângeri în ceea ce privește creșterea sectorului privat în Republica Moldova.

În acest context, Diagnosticul propune efectuarea a trei evaluări sectoriale detaliate: energia regenerabilă; agroindustria cu valoare adăugată ridicată și procesarea alimentelor; servicii TIC și BPO.

Secretarul general al MEI, Lilia Palii, a afirmat că, tematicile reflectate în proiectul de studiu sunt bine selectate și axate pe viziunea de priorități care se regăsesc și în setul de politici guvernamentale în raport cu susținerea sectorului privat.

De asemenea, Lilia Palii a menționat că partenerii de dezvoltare au un rol esențial pentru țara noastră, iar Banca Mondială se poziționează ca partener lider în acordarea de suport Guvernului de la Chișinău, în promovarea politicilor ce vizează dezvoltarea climatului investițional în Republica Moldova.

Inapoi la arhiva noutaților