195 de tineri sportivi și 52 de sportive și-au anunțat participarea în cadrul campionatului Republicii Moldova la judo, rezervat cadeți, concurs disputat în incinta Complexului specializat al USEFS, transmite CURENTUL.
După cum a remarcat la festivitatea de inaugurare Ministrul Tineretului și Sportului, Victor Zubcu, actualul campionat a constituit un examen de verificare, în ajunul celor două evenimente majore din actualul sezon, Campionatul Europei, cadeți, luna iunie, orașul Kaunas, precum și Festivalul Olimpic al Tineretului European, programat în perioada 23-29 iulie la Gyor, Ungaria.
Succese la viitoarele competiții continentale le-au dorit participanților rectorul USEFS, Veaceslav Manolachi, vice-campionul mondial, Victor Florescu, deputatul Parlamentului Republicii Moldova, Constantin Țuțu, vice-președintele Federaţiei de Judo din Republica Moldova, Corneliu Dudnic și noul secretar general al Federației naționale de profil, Valeriu Duminică.
După o zi de meciuri disputate și spectaculoase, în partidele finale, victorii au obținut, printre alții, Petru Pelivan, 66 kg, Eugen Matveiciuc, 81 kg, Grigore Taban, 90 kg, tustrei elevi la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv, Laurențiu Jora, 73 kg, (Chișinău).
Pentru Eugen Matveiciuc actualul sezon se anunță deosebit de reușit. În lunile precedente talentatul judoka a cucerit medaliile de bronz la Turneele Internaționale de cadeți, disputate în Italia și Croația, fapt ce insuflă optimism în privința participării sale la viitoarele competiții de la Kaunas și Gyor.
Alături de tinerii sportivi, va fi și noul secretar general al Federației naționale de profil Valeriu Duminică, participant la Jocurile Olimpice de la RIO 2016. „Nu am renunțat la kimono, în fiecare seară sunt pe tatami. Antrenez băieții din lot și mă antrenez alături de sportivi. Am hotărât să mă implic în administrarea Federației, pentru că cunosc toate detaliile activității și îmi pasă foarte mult de sportivii care sunt în spatele meu. Vreau să-i ajut, să-i motivez să meargă înainte, sa ajungă la Jocurile Olimpice”, a declarat Valeriu Duminică.
Cristina Parfeni