Parlamentul a constituit Comisia specială pentru elaborarea proiectului Strategiei naționale de securitate farmaceutică pe anii 2020-2030, transmite CURENTUL.
Potrivit Hotărârii adoptate de Legislativ, în cadrul ședinței de astăzi, Comisia va elabora și prezenta Parlamentului proiectul Strategiei în termen de 90 de zile.
Din Comisie fac parte deputați ai tuturor fracțiunilor, cu excepția fracțiunii PDM care nu și-a delegat niciun reprezentant: Ruxanda Glavan (președinta Comisiei), Reghina Apostolova (vicepreședinta Comisiei), Dan Perciun, Alla Darovannaia, Liviu Vovc, Efrosinia Grețu.
În scopul îndeplinirii sarcinilor sale, Comisia poate antrena specialiști din cadrul Secretariatului Parlamentului, Cancelariei de Stat, reprezentanți ai autorităților administrației publice centrale și locale, reprezentanți ai mediului academic, inclusiv colaboratori ai USMF „N. Testemițanu” și Școala de Management în Sănătate Publică, precum și la alți experți din țară și străinătate.
Potrivit deputatei Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Ruxanda Glavan, crearea Comisiei pentru elaborarea proiectului Strategiei naționale de securitate farmaceutică este o continuare logică a Hotărârii adoptate, pe 26 noiembrie curent, de către Parlament cu privire la elaborarea Strategiei de dezvoltare a sectorului sănătății al Republicii Moldova pentru perioada 2020-2030.
„Sunt necesare acțiuni concrete pe 3 direcții principale ce determină securitatea farmaceutică: asigurarea eficacității, inofensivității și bunei calități a medicamentelor; asigurarea accesibilității fizice și economice a medicamentelor; asigurarea bunei calități a tuturor serviciilor farmaceutice precum și a bunei funcționări a întregului sistemul farmaceutic”, se arată în nota informativă a proiectului de Hotărâre.
Cristina Pendea