[ X ]
A fost constituit grupul parlamentar de prietenie cu Republica India
27 Decembrie

 A fost constituit grupul parlamentar de prietenie cu Republica India. Deputații au aprobat, în cadrul ședinței plenare de astăzi, modificarea Hotărârii Parlamentului privind grupurile parlamentare de prietenie.

Grupul de prietenie cu India reprezintă o platformă de dialog și cooperare între deputații celor două țări, având drept scop facilitarea schimbului de idei și informații și consolidarea relațiilor parlamentare bilaterale. Președintă a grupului a fost desemnată deputata Marcela Nistor.

Totodată, a fost modificată conducerea și componența nominală a mai multor grupuri parlamentare de prietenie. Președinte al Grupului de prietenie cu Republica Federală Germania a fost desemnat deputatul Dorian Istratii, iar deputata Briceag Veronica a fost numită de Parlament președintă a Grupului de prietenie cu Regatul Suediei.

În conformitate cu Regulamentul Parlamentului, componența nominală a grupurilor parlamentare de prietenie este stabilită în baza opțiunilor expuse de către deputați. În prezent, Parlamentul Republicii Moldova are constituite 53 de grupuri de prietenie cu diverse state.

Inapoi la arhiva noutaților