[ X ]
A fost aprobată finanțarea subproiectului „Lucrări civile la Liceul Teoretic „Alecu Russo”” din s. Cojușna – anunță IP FISM
6 Iulie

În cadrul ședinței Comitetului Executiv al Instituției Publice ”Fondul de Investiții Sociale din Moldova” (IP FISM) din 03 iulie 2020 a fost aprobată finanțarea subproiectului „Lucrări civile la Liceul Teoretic „Alecu Russo”” din s. Cojușna, raionul Strășeni și încheiat un Acord de Investiții între Beneficiarii subproiectului și IP FISM, informează CURENTUL.

Subproiectul este finanțat în baza Legii nr. 129 din 07 iulie 2017 privind ratificarea Amendamentului nr.2 la Acordul de Finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (Banca Mondială) în cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” gestionat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și implementat de IP „Fondul de Investiții Sociale din Moldova”.

Din partea beneficiarilor la ședință au participat:

– Crăciun Igor – primarul s. Cojușna, raionul Strășeni;

– Iulia Certan – șef Direcţia Învăţămînt Consiliul Raional Străşeni;

– Donoagă Daniela – directorul Liceului Teoretic „ Alecu Russo”;

– Griciuc Larisa – membru al Agenției de Implementare, cadru didactic al liceului;

– Ciorbă Dorina – reprezentantul Consiliului părintesc din Liceul Teoretic ”Alecu Russo”;

– membrii Comitetului Executiv al IP „FISM”.

Discuțiile s-au axat asupra volumelor de lucrări incluse în devizul estimativ al subproiectului, fiind argumentate prioritizarea lor și necesitatea executării în vederea obținerii rezultatului de bază a proiectului – crearea condițiilor de studiu de calitate pentru elevi și cadrele didactice. În acest context, primăria Cojușna și-a asumat responsabilitatea asigurării accesului instituției la apă prin forarea sondei de apă din sursele financiare locale.

Costul estimativ al lucrărilor civile constituie 13 757 265,16 lei și include:

– Articole de tâmplărie (blocuri de ușă, vitralii),

– Lucrări interioare (pereți, pardoseală, tavane),

– Lucrări exterioare (rampă de acces, cerdacuri, copertine, finisarea soclului),

– Amenajarea teritoriului (pava, gard),

– Reţeaua de alimentare cu energie electrică,

– Reţelele interioare și exterioare de alimentare cu apă şi canalizare

– Sistemul de ventilare forțată,

– Sistemul automat de semnalizare incendiu si paza

– Reţele de tensiune joasă (rețea supraveghere video, rețea de calculatoare, soneria),

– Producerea apei calde, inclusiv automatizarea instalaţiilor termomecanice,

– Construcţia centralei termice cu reţele inginereşti și utilaj tehnologic ,

– Reţele termice exterioare,

– Reţelele de gaz (interioare și exterioare).

În prezent IP FISM monitorizează desfășurarea lucrărilor de renovare executate cu respectarea normelor sanitare și epidemiologice în 11 instituții de învățământ beneficiare de investiții, 4 instituții finisate, 1 instituție – la etapa de evaluare a rezultatelor licitației și 1 instituție – în proces de elaborare a devizului estimativ. Până la începerea unui nou an de studii va fi finalizat procesul de renovare în 8 școli de circumscripție.

Cristina Pendea

107091213_3699956770019535_1715152898644106161_n 107078223_1054258924976670_7867080801123918109_n 107020805_562828817733610_8276404142315945222_n

Inapoi la arhiva noutaților