[ X ]
A făcut o școală TV în România, și-a găsit un job acolo, dar a revenit în R. Moldova! Află cine e prezentatorul
28 Ianuarie

Sandu Scobioala, actualul prezentator al emisiunii „Obiectiv Comun” de la postul TVR Moldova, a revenit de ceva vreme în Republica Moldova. Deși a făcut o școală de TV în România, prezentatorul a decis să lucreze în țară, informează CURENTUL.

Solicitat de către reporterul nostru, Sandu Scobioala ne-a povestit ce a învățat util în România.

„Am mers la București cu scopul de a face Școala de televiziune „Tudor Vornicu”, chiar dacă aveam gânduri de a rămâne acolo, niciodată nu am luat această decizie. După câteva luni acolo, mi s-a ivit oportunitatea să mă angajez la o televiziune. Am făcut inițial un stagiu de practică, după care m-am și angajat, la România TV, am fost reporter politic”, a precizat el.

În pofida faptului că prezentatorul TV a învățat multe în România, a decis să se întoarcă în Republica Moldova.

„În momentul în care am absolvit școala de televiziune am și decis, totuși, să mă reîntorc acasă. Revenit acasă, aveam, totuși, o nostalgie pentru România, dar am decis că cel mai bine mă voi simți la TVR Moldova. Televiziune, unde din 7 noiembrie am lansat emisiunea „Obiectiv Comun”, în care abordăm subiecte sociale şi culturale din Republica Moldova, perspectivele europene, experienţa României, realităţi comunitare şi proiecte culturale de pe ambele maluri ale Prutului”, a spus Scobioala.

Pentru anul 2017, prezentatorul TV vrea „ cât mai multe ediții de „Obiectiv Comun”, vreau ca acest proiect să fie de lungă durată și sincer cred că ne va reuși”, a adăugat moderatorul.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților