600 de euro pentru un permis fantezist, atât a scos un tânăr din buzunar din dorința de a-și facilita condițiile de angajare în străinătate. Alte două permise de conducere moldovenești urmau să ajungă la doi conaționali aflați în Germania, transmite CURENTUL.
Primul caz a fost consemnat în baza analizei de risc, unde polițiștii de frontieră din punctul de trecere Cahul au supus unui control suplimentar un autocar cu pasageri de pe ruta Moldova-Italia.
Ca urmare, în portmoneul personal al unuia dintre călători a fost descoperit un permis de conducere suspect. Actul avea datele de identitate ale posesorului, însă fiind verificat cu tehnica specială s-a depistat că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui act autentic și nu ar aparține nici unui stat.
Fiind audiat, tânărul de 24 de ani, originar din raionul Cahul, a mărturisit că, aflându-se la muncă în Italia ar fi avut necesitatea unui permis de conducere ce i-ar fi facilitat condițiile de angajare la muncă.
Astfel ar fi luat legătura cu un intermediar care oferea servicii de perfectare a actelor contra plată. Pentru a obține actul dorit, tânărul a scos din buzunar 600 de euro.
Alte două permise de conducere, care ar fi fost eliberate de către autoritățile naționale urmau să ajungă la doi conaționali stabiliți pe teritoriul Germaniei. Documentele au fost depistate în timpul verificărilor suplimentare. Întrebat despre cele depistate, șoferul a comunicat că le-a primit de la o persoană străină rugându-l să le ia, iar la destinație urma să se apropie un bărbat pentru a le ridica. Despre neveridicitatea actelor nu cunoștea absolut nimic.
Permisele de conducere au fost transmise spre expertiză. Polițiștii de frontieră cercetează cazul în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false conform art. 361 al. (1) Cod Penal al Republicii Moldova.
Cristina Pendea