93 de apartamente sociale au fost date astăzi în folosință în oraşul Nisporeni. Acestea vor fi oferite familiilor cu mulți copii, tinerilor funcționari publici şi persoanelor cu dizabilități. Prim-ministrul Pavel Filip a participat la inaugurarea complexului locativ şi a înmânat cheile de la apartamente primilor locatari, transmite CURENTUL.
Apartamentele sociale din Nisporeni au fost construite cu sprijinul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei. Costul acestora se ridică la 2,8 milioane de euro. Locuințele sunt finisate ”la cheie” și adaptate necesităților persoanelor cu nevoi speciale.
„Noi vă oferim o casă, iar dvs. trebuie să o transformați în „acasă”. Să vă simțiți fericiți aici, acasă, alături de familii. Efortul pe care îl depunem la Guvern este orientat pentru a vă asigura o viață mai bună”, a spus Pavel Filip.
Prim-ministrul a accentuat că susținerea tinerilor și crearea condițiilor necesare pentru ca aceștia să rămână în țară este una dintre prioritățile Executivului. În context, au fost menționate Programele „Prima Casă” și „Prima Casă 2”, care permit achiziționarea locuințelor în condiții avantajoase.
„În următoarele zile vom veni cu o altă surpriză, de extindere a proiectului „Prima Casă”, prin oferirea mai multor stimulente familiilor cu mulți copii. Prin asemenea măsuri dorim să stimulăm natalitatea în Republica Moldova”, a adăugat Pavel Filip.
În total, până la sfârșitul acestui an, autoritățile planifică să dea în folosință peste 350 de apartamente sociale, destinate pentru circa 1400 de beneficiari din șase raioane ale ţării.
Cristina Pendea