[ X ]
9 iunie 2021 a fost declarată zi de doliu național
8 Iunie

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat astăzi decretul prin care ziua de 9 iunie 2021, când vor avea loc funeraliile interpretului Iurie Sadovnic, este declarată zi de doliu național în toată țara, informează CURENTUL.

Doliul național este instituit în legătură cu trecerea în eternitate a renumitului interpret și compozitor de muzică ușoară și folk, promotor al valorilor naționale și culturale.

În conformitate cu decretul prezidențial, mâine, în întreaga țară drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar la ora 12.00 se va cinsti memoria interpretului prin păstrarea unui moment de reculegere. Ceremonia funerară va fi transmisă în direct de Compania publică „Teleradio-Moldova”.

Totodată, autorităților publice, întreprinderilor și organizațiilor li se recomandă să renunțe la desfășurarea, în ziua de 9 iunie 2021, a acțiunilor distractive în masă, iar redacțiilor ziarelor, posturilor de radio și de televiziune – să țină cont de specificul acestei zile la editarea publicațiilor și la formarea programelor.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților