[ X ]
80 de ani de la nașterea maestrului Eugen Doga. Ce manifestări vor fi organizate pe parcursul anului
26 Ianuarie

Pe parcursul anului 2017, urmează să fie desfăşurate o serie de activităţi culturale de omagiere a maestrului Eugen Doga şi de promovare a creaţiei sale, cu prilejul aniversării a 80 de ani de la nașterea compozitorului, transmite CURENTUL.

Printre cele mai importante acţiuni, se regăseşte organizarea unui concert aniversar şi a unei expoziţii de fotografie, montarea spectacolului de balet „Luceafărul”, desfăşurarea spectacolelor camerale, precum şi organizarea unor întâlniri de creaţie cu participarea maestrului.

Totodată, vor fi editate mai multe publicaţii onomastice, inclusiv o marcă poştală şi o monedă aniversară „Eugen Doga – 80 ani de la naștere”, precum şi organizate spectacole camerale aniversare în sediile misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova peste hotare. În scopul desfășurării acestor evenimente, din Fondul de rezervă al Guvernului au fost alocaţi 1,5 milioane de lei.

Eugen Doga s-a născut pe 1 martie 1937 în satul Mocra, r. Râbnița. Creaţiile sale muzicale sunt înalt apreciate atât în Republica Moldova, cât şi peste hotarele ţării. Maestrul s-a manifestat și în domeniul muzicii de film, devenind unul dintre cei mai renumiți compozitori ai cinematografiei din spațiul post-sovietic.

Pentru meritele sale deosebite, Eugen Doga a fost desemnat Laureat al Premiului de Stat, este Cavaler al Ordinului Republicii şi Artist al Poporului.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților