Cheile de la șapte apartamente de serviciu au fost înmânate astăzi familiilor salvatorilor, de către premierul Pavel Filip. Alți 47 de salvatori vor primi locuințe până la sfârșitul anului 2019, când va fi gata un nou bloc locativ. Astăzi s-a dat start oficial lucrărilor de construcție, transmite CURENTUL.
Prim-ministrul a felicitat salvatorii cu ocazia zilei profesionale, marcate recent, mulțumindu-le pentru dedicația cu care își fac meseria. „Uneori lumea se întreabă cum se face că pompierii intră într-o încăpere cuprinsă de flăcări, atunci când toți iese din această încăpere. Răspunsul este unul simplu – aceasta înseamnă curaj. Copiii voștri își au propriul erou acasă. Am toată siguranța că ei se inspiră de la voi și va crește o generație la fel de demnă”, a spus premierul.
De asemenea, Pavel Filip a accentuat că Executivul va continua să susțină angajații IGSU, inclusiv prin consolidarea capacităţilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă. Premierul a accentuat, în acest context, lansarea Serviciului 112, care va face intervențiile mai rapide și mai eficiente. Totodată, șeful Executivului a menționat lansarea Programului „Prima Casă”, care va oferi tinerilor posibilitatea de a-și cumpăra o locuință acasă, dar și extinderea proiectului, astfel încât statul nu doar să garanteze 50% din creditul obținut, ci și să achite jumătate din sumă.
„Vreau să cunoașteți că suntem oameni absolut realiști și știm că așteptați lucruri concrete de la noi. Astăzi șapte familii de salvatori vor primi apartamente de serviciu. Totodată, este o bucurie pentru mine atunci când văd construcții, pentru că asta înseamnă dezvoltare. Vă doresc ca aceste locuințe să vă întâmpine călduros în fiecare zi când va întoarceți de la serviciu”, a conchis premierul.
Construcția complexului locativ pentru salvatori, amplasat pe strada Gheorghe Asachi din capitală, a demarat în baza unui parteneriat public-privat și se va încheia la sfârșitul anului 2019. Apartamentele de serviciu vor avea câte una sau două camere, iar angajații IGSU vor putea să se antreneze într-o sală de sport modernă, de la parterul blocului. Alte două proiecte similare urmează a fi realizate în municipiile Chișinău și Bălți.
Cristina Parfeni