[ X ]
66 de Centre de Sănătate și Oficii ale Medicilor de Familie vor beneficia de un set de echipamente medicale pentru diagnosticarea precoce a problemelor de sănătate
20 Septembrie

Un număr de 66 de Centre de Sănătate şi Oficii ale Medicilor de Familie afiliate acestora din 10 raioane ale Republicii Moldova vor beneficia de câte un set de echipamente medicale pentru diagnosticarea precoce a problemelor de sănătate, transmite CURENTUL.

Acestea au fost procurate în cadrul proiectului „Viaţă Sănătoasă: Reducerea poverii bolilor netransmisibile”, finanţat de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

Setul de echipamente urmează să fie repartizat instituţiilor medicale din zece raioane – pilot ale proiectului – Briceni, Edineţ, Făleşti, Ungheni, Orhei, Criuleni, Ştefan Vodă, Vulcăneşti, Taraclia și Cahul, în perioada 18 – 26 septembrie. Un set constă din: pulsoximetru, panglică centimetrică (bandă) medicală cu dispozitiv pentru calculul indicelui masă corporală şi stetoscop medical. În total, vor fi distribuite 278 seturi de echipamente ce conţin 834 de unităţi. Costul acestora se ridică la 60 de mii de franci elvețieni (5,7 mii euro).

Echiparea instituţiilor de asistenţă medicală primară cu trei din cele 11 dispozitive medicale esenţiale, recomandate de protocoalele clinice naționale, survine în urma unui studiu de referinţă realizat de proiect care arată că 38% din instituţiile de asistență medicală primară nu dispun de echipamente medicale esenţiale care ar permite diagnosticarea bolilor netransmisibile (BNT) – maladii cardiovasculare, diabet zaharat și hipertensiune arterială.

BNT provoacă cele mai multe cauze de decese din numărul total al celor înregistrate. Se estimează că mortalitatea prin BNT va creşte de la 38 milioane, constatată în 2012, până la 52 milioane în 2030.

Proiectul moldo-elveţian „Viaţa Sănătoasă: Reducerea poverii bolilor netransmisibile în Republica Moldova”, finanţat de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC), îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei din Republica Moldova, în special din zonele rurale, prin intermediul reducerii poverii bolilor netransmisibile.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților