5 producători de fructe din Ceadîr-Lunga au decis, cu suportul unui proiect implementat de People in Need (PIN) și susținut de Agenția Cehă pentru Dezvoltare, să se asocieze pentru a-și dezvolta capacitățile logistice de sortare, ambalare și păstrare a fructelor și a obține acces la piață, transmite CURENTUL.
Cooperativa „Ceviz Erik” a fost fondată în anul 2016. Este una dinte cele 9 cooperative care au beneficiat de asistență din partea PIN. Suportul a fost oferit în aspecte de: planificare a afacerii, instruiri în tehnologii de producere, păstrare și uscare a fructelor, asistență în marketing”, spune Grigore Daraban, manager de proiect în cadrul PIN.
Anterior, cei 5 producători au cooperat neformal, în special la achiziționarea produselor de uz fito-sanitar. În prezent, achiziționează carburanți la un preț mai accesibil.
Anul trecut, cooperativa a reușit să livreze mere în Belorus și Federația Rusă. Pentru anul curent au fost încheiate deja contracte de comercializare a întregii cantități de fructe. Membrii cooperativei afirmă că nu sunt încă pregătiți să-și vândă marfa pe piața Uniunii Europene.
În cadrul proiectului implementat de PIN cu suportul Agenției Cehe pentru Dezvoltare, cooperativa „Ceviz Erik” va beneficia de construcția unui depozit frigorific.
Depozitul frigorific va avea o capacitate de 600 tone. Investiția totală depășește 300 mii de euro. 70 la sută reprezintă contribuția proiectului, alte 30% vor fi achitate de cooperativă.
Producătorul menționează că cooperativa nu întâmpină probleme la capitolul forță de muncă. Depozitul are 48 de angajați permanenți, la sezon numărul acestora depășește o sută de persoane. Întreprinderea le achită salarii de 3-4 mii de lei, astfel îi motivează să lucreze și să nu plece peste hotare.
Cristina Parfeni