Fostul Președinte al R. Moldova, Igor Dodon, a exemplificat pașii care trebuie întreprinși pentru a scoate R. Moldova din criză, informează CURENTUL.
El spune că sunt cel puțin 5 acțiuni urgente, „pe care nu le va realiza guvernarea PAS a Maiei Sandu, dar care pot fi lansate de un guvern de alternativă”.
Primul punct ține de suportul statului pentru populație.
„Este necesar de venit cu un program de stat complex de susținere a păturilor social vulnerabile. Noi am fi lansat un set de acțiuni orientat spre următoarele grupuri sociale:
⁃ Pentru pensionari. Ținând cont de nivelul înalt al inflației, de revenit la indexarea pensiilor de două ori pe an. Astfel, la 1 Octombrie 2022 de indexat pensiile cu cel puțin 25% pentru pensionarii cu o pensie mai mică de 4 mii lei și de alocat un ajutor unic de 1500 lei înainte de începerea noului sezon de încălzire.
⁃ Pentru familiile cu un venit mai mic de 6-8 mii de lei pe lună, statul să aloce pentru perioada rece a anului câte 3 mii de lei lunar.
⁃ Către 1 Septembrie, pentru fiecare copil cu vârsta de până la 18 ani, statul să ofere câte 1000 de lei pentru pregătirea acestora către grădiniță/școală.
⁃ Ținând cont de nivelul înalt al inflației, indexarea/majorarea salariilor pentru bugetari începând cu 1 Septembrie, după următoarea grilă: pentru salariile de până la 5 mii lei – cu 25%; pentru salariile de până la 10 mii lei – cu 20%; restul cu 10%.
⁃ restabilirea atractivității programului guvernamental “Prima Casă”, care trebuie să fie oportunitate pentru tineri să procure o locuință și să rămână acasă, în Moldova, pentru a munci legal și a contribui la dezvoltarea țării”.
Al doilea punct prevede rezolvarea crizei energetice prin dialog strategic cu Federația Rusă.
„Pentru aceasta este necesar de anulat public orice aliniere la sancțiunile anti rusești, de finalizat de urgență auditul datoriilor la compania “Moldovagaz” (angajament asumat de Guvernul PAS încă în toamna anului 2021) și de mers la Moscova, la nivel de Președinte de țară sau premier, pentru renegocierea condițiilor de livrare a gazelor naturale. Cu o abordare profesionistă, bazată pe încredere reciprocă și parteneriat strategic, Moldova ar putea obține un preț la gazele naturale nu mai înalt ca cel achitat la moment de către Ungaria și Serbia, adică în jur de 300-400$ (fără de cca 2000 $ preț care va fi in toamna iarnă pentru Moldova). Aceasta va permite micșorarea de câteva ori a tarifelor pentru consumatori și scăderea în lanț a prețurilor la majoritatea mărfurilor și serviciilor”, spune Dodon.
Punctul 3 este despre investițiile statului în infrastructură.
„În condițiile de criză este crucial rolul statului pentru impulsionarea climatului economic. Pentru aceasta, statul trebuie, în regim de urgență, să revină cu programe masive de investiții în infrastructura drumurilor (programul “Drumuri bune pentru toți”), apă și canalizare, reparația școlilor și grădinițelor, iluminare stradală și altele. Aceste acțiuni vor da un impuls activităților economice și vor crea plus valoare în lanț pentru mai multe sectoare ale economiei naționale. Cred că se reușește în regim de urgență modificarea legii bugetului de stat pentru 2022 și alocarea pentru fiecare primărie din țară a sumelor de la 1 mln. de lei și mai mult, în funcție de numărul de populație. Acești bani vor fi utilizați la decizia autorităților publice locale și în consultare cu cetățenii din comunitate, doar pentru proiecte de investiții capitale”, afirmă fostul Președinte.
Punctul 4 este despre susținerea sectorului real al economiei.
„Practic toate ramurile economiei naționale se află în declin: agricultura va înregistra pierderi colosale, producția industrială este în scădere încă din primul trimestru… Statul urmează să intervină de urgentă pentru susținerea businessului moldovenesc, care riscă să înregistreze cel mai înalt nivel de concediere a angajaților și cele mai multe falimente din istoria modernă a țării. Pentru început este necesar:
⁃ Modificarea politicii fiscale pentru a introduce impozit pe venit zero pentru venitul reinvestit, permiterea utilizării unei părți de TVA din cont pentru achitarea unor impozite.
⁃ Acordarea suportului agricultorilor, care, în lipsa mijloacelor financiare, riscă să compromită pregătirea terenului pentru semănat și vom rămâne fără roadă în anul următor.
⁃ Procurarea în rezerva de stat a 150-200 mii de tone de grâu la un preț cu 10-15% mai mare decât prețul de piață.
⁃ Alocarea suportului financiar de stat pentru întreprinderile care păstrează numărul de angajați.
⁃ Compensarea parțială a dobânzilor la credite pentru producătorii autohtoni”, spune Igor Dodon.
În ultimul punct, Dodon spune că Banca Națională a Moldovei trebuie readusă în slujire țării, economiei naționale și cetățenilor.
„Deja este evidentă activitatea defectuoasă a băncii centrale, care încearcă să lupte cu creșterea prețurilor prin instrumente monetare, conform unor rigori teoretice internaționale, astfel scumpind împrumuturile pentru stat și agenții economici. Aceste acțiuni aprofundează și mai mult criza economică. Este necesară modificarea legislației, dar și a conducerii instituției, astfel încât Banca Națională a Moldovei să aibă drept prioritate suportul Guvernului și al sectorului real al economiei, pentru a face față crizelor cu care ne confruntăm. De la Banca Națională a Moldovei așteptăm: micșorarea ratei de bază, alocarea unui pachet financiar solid guvernului, așa cum fac majoritatea băncilor centrale în mai multe țări în condiții de criză”, mai spune Dodon.
Fostul Președinte spune că dacă aceste măsuri nu vor fi făcute cât mai repede, iarna care vine poate distruge definitiv economia țării și o parte din populația Moldovei.
„Dar poate că cineva de la putere anume asta și urmărește, să transforme Moldova în teritoriu pentru manevrele NATO?”, se întreabă Dodon.