Un bărbat din capitală ar fi pretins și primit 5 700 de euro de la proprietarul unei case la sol sub pretextul că poate influența funcționari din cadrul Preturii sectorului Râșcani, ai Inspectoratului de Poliție Râșcani, precum și magistraţi ai Judecătoriei mun. Chișinău, sediul Râșcani, transmite CURENTUL.
Potrivit datelor anchetei, acesta ar fi cerut banii pentru a organiza procedura de legalizare a unei locuinţe aferente imobilului, ce aparține proprietarului şi care ar fi fost construită fără autorizație și documente justificative în acest sens.
Deşi au convenit să meargă până la capăt cu procedurile legale, proprietarul casei l-a denunţat pe intermediar la CNA. Prin urmare, pe numele acestuia a fost iniţiată o urmărire penală pentru trafic de influenţă, iar astăzi dimineaţă a fost reţinut în cadrul acestui dosar.
În prezent, bănuitul se află în custodia CNA pentru 72 de ore şi, dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă de până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 200 000 de lei.
Cristina Pendea