[ X ]
426 de tineri specialiști s-au angajat în școli și grădinițe, în anul curent
2 Octombrie

Un număr record de 426 de tineri specialiști s-au angajat în școli și grădinițe, în anul curent de studii, marcând cea mai mare participare la îndemnul Ministerului Educației și Cercetării de a se alătura sistemului educațional. Anul trecut, în instituțiile de învățământ s-au angajat 404 tineri, în 2023 – 365, iar în 2022 – 296.

Din totalul de tineri angajați, cei mai mulți au optat pentru funcțiile de învățător (89), educator (74), profesor de limbă română (36) și profesor de istorie (23). În ceea ce privește distribuția regională, majoritatea absolvenților au ales să activeze în instituțiile din Chișinău, UTA Găgăuzia, Bălți, Orhei și Ialoveni.

„Este o realizare importantă pentru sistemul educațional să vedem un interes tot mai mare al tinerilor de a se implica în educație. Acești specialiști reprezintă viitorul învățământului, iar sprijinul pe care îl oferim prin indemnizații, mentorat și facilități practice îi va ajuta să se dezvolte profesional și să rămână motivați în cariera didactică,” a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Tinerii specialiști care merg să activeze în școli și grădinițe beneficiază de indemnizație unică de până la 200.000 de lei, reducerea la 75% a normei didactice în primii 5 ani, compensații pentru materiale didactice, sprijin pentru cheltuielile de locuință și utilități în mediul rural sau centrele raionale, concediu anual de până la 62 de zile și asistență din partea unui cadru didactic mentor.

Concursul de repartizare a absolvenților cu profil pedagogic s-a desfășurat în perioada iunie-septembrie 2025, fiind organizate trei etape la care au fost depuse 600 de dosare.

Inapoi la arhiva noutaților