[ X ]
42 de proiecte implementate cu succes prin PARȚ 2020
31 Decembrie

Toate cele 42 de proiecte în valoare de 15 milioane de lei din cadrul Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2020 (PARȚ 2020) ce conțin proiecte de dezvoltare și de modernizare tehnico-materială a instituțiilor educaționale, măsuri de protecție socială a persoanelor în etate și cu dezabilități, precum și a altor activități social-economice ce vin în beneficiul locuitorilor din Zona de Securitate au fost implementate integral către sfârșitul lunii decembrie curent, transmite CURENTUL. 

De finanțare din bugetul PARȚ au beneficiat cele 8 instituții de învățământ cu predare în limba română din stânga Nistrului și Zona de Securitate, care au primit un ajutor material unic în valoare a câte 100 mii lei per instituție. Un aport considerabil a constituit procurarea unui mijloc de transport destinat copiilor din cadrul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Dubăsari, fapt ce va contribui semnificativ la mobilitatea elevilor și îmbunătăți procesul educațional inclusiv și extracurricular.

Nu în ultimul rând, proiecte din cadrul Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2020 au vizat creșterea eficienței energetice a clădirilor, diverse reparații în vederea modernizării și dotării instituțiilor de învățământ, Centru multifuncțional și a oficiului administrativ, precum și a două centre de sănătate a medicilor de familie. De asemenea, au fost efectuate lucrări de renovare a unui stadion multifuncțional și a fost instituit un Centru de tineret.

Totodată, o altă prioritate din cadrul Programului ce are zeci de mii de beneficiari a vizat efectuarea lucrărilor de renovare și extindere a rețelelor de iluminat stradal în 19 localități, lucru ce va contribui semnificativ la respectarea și menținerea ordinii publice, întru crearea comunităților locale sigure și atractive.

Mai mult ca atât, construcția unui turn de apă în satul Doroțcaia, r-nul Dubăsari, va asigura populația din localitate cu apă potabilă și contribui la îmbunătățirea nivelul de trai.

Amintim că Programul activităților de reintegrare a țării are un buget anual de 15 milioane lei, fiind eligibile proiectele ce urmează a fi implementate în localitățile din Zona de Securitate și care reflectă activități specifice, cum ar fi dezvoltare comunitară și regională, reabilitare și renovare a infrastructurii locale, modernizare a instituțiilor sociale-cheie, soluționare a problemelor stringente de dezvoltare, asigurare a serviciilor publice esențiale, precum și acțiunile care contribuie la promovarea măsurilor de consolidare a încrederii între populația de pe ambele maluri ale Nistrului și la realizarea obiectivului guvernamental de reintegrare a țării.

În acest an au fost selectate pentru finanțare 42 de proiecte din totalul de 120 de proiecte depuse. Dintre acestea, 5 milioane lei au fost alocate pentru modernizarea instituțiilor din sistemul educațional, aproape 3 milioane lei pentru reparația și dotarea instituțiilor administrative, de cultură, sport și medico-sanitare și 6.2 milioane lei pentru iluminarea stradală și reconstrucția apeductelor din localitățile situate în Zona de Securitate.

În total, în perioada 2011 – 2020, au fost finanțate 435 proiecte în valoare de 126.74 milioane lei.

Cristina Pendea 

Inapoi la arhiva noutaților