Alte 406 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care 18 în Transnistria, transmite CURENTUL.
Total teste efectuate în această zi – 1802, dintre care primar – 1399 şi repetat – 403.
Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 10 727 cazuri.
Din numărul total de cazuri din această zi, 20 sunt lucrători medicali: medici – 7, asistenți medicali – 7, personal auxiliar – 6.
Totodată, au fost înregistrate alte 4 decese, provocate de infecția COVID-19:
Deces 372: Bărbat de 64 ani, din r-nul Briceni, tranferat în stare gravă de la SR Briceni la SR Edineț, pe data de 6 iunie. Comorbidități: hepatită toxică, obezitate gr. II.
Deces 373: Femeie de 65 ani, din mun. Bălți, internată în stare gravă la Spitalul Clinic Bălți, pe data de 4 iunie, cu insuficiență respiratorie acută. Comorbidități: hipertensiune arterială gr. III.
Deces 374: Femeie de 67 ani, din mun. Chișinău, transferată de la SCM ”Sfînta Treime”, la Spitalul Clinic Bălți, pe data de 3 iunie. Comorbidități: pielonefrită cronică, hipertensiune arterială gr. III, anemie cronică gr. III.
Deces 375: Femeie de 64 ani, din Tiraspol. Comorbidități: obezitate gr. III, diabet zaharat tip 2, hipertensiune arterial gr. 2, cardiomiopatie mixtă.
Până la ora actuală, 6072 persoane au fost tratate, iar 375 au decedat din cauza COVID-19.
În cadrul briefingului de presă de astăzi, secretarul de stat al MSMPS, Constantin Rîmiș, a informat despre activitățile de control în domeniul sănătății publice, efectuate de Agenția Națională de Sănătate Publică în perioada 3 – 10 mai. Astfel, în perioada de referință, au fost efectuate 281 controale inopinate a persoanelor fizice și juridice, cu preponderență fiind verificată activitatea farmaciilor, frizeriilor, asistența stomatologică, comerțul cu ridicata și amănuntul, etc., în scopul determinării gradului de implementare a măsurilor de prevenire și control a infecției COVID-19.
Ca urmare a controalelor efectuate s-a constatat, că o parte din agenții economici verificați s-au conformat și au întreprins masurile de prevenire și control a infecției COVID-19. Totodată, au fost depistate si unele neconformități, ca rezultat, fiind emise 23 de hotărâri de suspendare a activității și întocmite 8 procese-verbale cu privire la contravenție, pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice.
La fel, secretarul de stat al MSMPS a venit cu un mesaj pentru familiile cu copii, de a se abține de la frecventarea parcurilor de joacă, care sunt restricționate, conform deciziei Comisiei Extraordinare Naționale de Sănătate Publică. Acesta a prezentat date cu privire la situația copiilor infectați cu COVID -19, informând că de la înregistrarea primului caz de COVID și până la ziua de astăzi, au fost înregistrate 608 cazuri de infectare în rândul copiilor, cu vârsta de până la 18 ani. La moment, 70 copii fiind internați în instituțiile medicale.
Amintim că, aflarea pe terenurile de joacă pentru copii este interzisă. Sunt permise plimbările la aer liber sau aflarea în locurile publice în grupuri nu mai mari de 3 persoane.
A venit cu informații în cadrul briefingului de presă și secretarul de stat al MAI, Sergiu Golovaci, care a menționat că zilnic sunt antrenați în activitățile de prevenire și combatere a pandemiei COVID-19, circa 10.000 de angajați ai MAI, fiind prezenți în număr ridicat în locurile publice, unde există potențial de aglomerație, asigurând informarea cetățenilor despre măsurile care trebuie respectate pe perioada stării de urgență și respectarea acestora.
Secretarul de stat al MAI a anunțat că până în prezent, de către organele de poliție au fost documentate 2552 contravenții, ceea ce înseamnă aproximativ 30 de contravenții zilnic. Acesta a îndemnat cetățenii să se informeze din surse oficiale, iar dacă intenționează să călătorească, să consulte site-ul Poliției de Frontieră border.gov.md sau să apeleze Linia Verde a Poliției de Frontieră 022-259-717, pentru a se informa despre măsurile în vigoare valabile la traversarea frontierei de stat, în contextul situației epidemiologice COVID-19.
Directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Vladislav Cotici, a prezentat, la rândul său, informații cu privire la acțiunile întreprinse de ANSA, în perioada intensificării numărului de cazuri de COVID-19, înregistrate în Republica Moldova. Astfel, începând cu 5 iunie, au fost efectuate 571 inspecții în cadrul întreprinderilor, conform competenței, cu preponderență în piețele agroalimentare și magazinele alimentare. Ca urmare, în cadrul controalelor, au fost depistate 248 de neconformități, dintre care 30 de cazuri grave au fost documentate și remise organelor de poliție.
Cristina Parfeni