[ X ]
38 de consilii electorale de nivelul al doilea pentru alegerile parlamentare
21 Mai

În cadrul ședinței de astăzi, Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit 38 de consilii electorale de nivelul al doilea pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din data de 11 iulie 2021, informează CURENTUL.

Astfel, CEC a aprobat componența nominală a consiliilor electorale ale circumscripțiilor electorale, constituite, conform prevederilor legale, de membri desemnați de instanțele de judecată, consiliile raionale/municipale, precum şi de către partide şi alte organizații social-politice reprezentate în Parlament.

În situaţia în care numărul nu este suficient, acesta se completează de către CEC din Registrul funcționarilor electorali.

Conform hotărârii CEC, membrii organelor electorale constituite se vor convoca în prima ședință cel târziu pentru data de 23 mai 2021. Până la 5 iunie 2021 urmează a fi constituite secțiile de votare, iar până la 15 iunie 2021 și birourile electorale ale acestora.

Tot astăzi, CEC a stabilit pentru fiecare concurent electoral la alegerile parlamentare anticipate din data de 11 iulie 2021 un număr de maxim 615 de persoane de încredere, repartizate pe fiecare circumscripție electorală, după cum urmează:

Circumscripţia electorală municipală Chişinău, nr. 1 90
Circumscripţia electorală municipală Bălţi, nr. 2 20
Circumscripţia electorală municipală Bender, nr. 3 10
Circumscripţia electorală raională Anenii Noi, nr. 4 15
Circumscripţia electorală raională Basarabeasca, nr. 5 10
Circumscripţia electorală raională Briceni, nr. 6 15
Circumscripţia electorală raională Cahul, nr. 7 20
Circumscripţia electorală raională Cantemir, nr. 8 10
Circumscripţia electorală raională Călăraşi, nr. 9 15
Circumscripţia electorală raională Căuşeni, nr. 10 15
Circumscripţia electorală raională Cimişlia, nr. 11 10
Circumscripţia electorală raională Criuleni, nr. 12 10
Circumscripţia electorală raională Donduşeni, nr. 13 10
Circumscripţia electorală raională Drochia, nr. 14 15
Circumscripţia electorală raională Dubăsari, nr. 15 10
Circumscripţia electorală raională Edineţ, nr. 16 15
Circumscripţia electorală raională Făleşti, nr. 17 15
Circumscripţia electorală raională Floreşti, nr.18 15
Circumscripţia electorală raională Glodeni, nr. 19 10
Circumscripţia electorală raională Hânceşti, nr. 20 15
Circumscripţia electorală raională Ialoveni, nr. 21 15
Circumscripţia electorală raională Leova, nr. 22 10
Circumscripţia electorală raională Nisporeni, nr. 23 10
Circumscripţia electorală raională Ocniţa, nr. 24 10
Circumscripţia electorală raională Orhei, nr. 25 20
Circumscripţia electorală raională Rezina, nr. 26 10
Circumscripţia electorală raională Râşcani, nr. 27 10
Circumscripţia electorală raională Sângerei, nr. 28 15
Circumscripţia electorală raională Soroca, nr. 29 20
Circumscripţia electorală raională Străşeni, nr. 30 15
Circumscripţia electorală raională Şoldăneşti, nr. 31 10
Circumscripţia electorală raională Ştefan Vodă, nr. 32 10
Circumscripţia electorală raională Taraclia, nr. 33 10
Circumscripţia electorală raională Teleneşti, nr. 34 15
Circumscripţia electorală raională Ungheni, nr. 35 20
Circumscripţia electorală a U.T.A. Găgăuzia, nr. 36 20
Circumscripţia electorală pentru localităţile din stânga Nistrului, nr. 37 20
Circumscripției electorale pentru secțiile de votare constituite în străinătate, nr. 38

Persoanele de încredere îi ajută pe concurenţii electorali la desfăşurarea campaniilor electorale ale acestora, fac agitaţie electorală în favoarea lor şi le reprezintă interesele în relaţiile cu autorităţile publice, cu alegătorii, cu consiliile şi birourile electorale.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților