Republica Moldova a primit o donație de echipamente medicale oferite cu sprijinul Ministerului de Externe al Poloniei, prin intermediul Solidarity Fund PL în R. Moldova, transmite CURENTUL.
Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu a mulțumit pentru donația oferită.
„Mulțumim pentru donația făcută. Este vorba despre concentratoare de oxigen, necesare în tratamentul împotriva COVID-19. Ne exprimăm recunoștință poporului polonez pentru asistența oferită, tot suportul și cooperarea și deschiderea care am avut-o pe parcursul acestei perioade”, a spus Viorica Dumbrăveanu.
De menționat că, aceasta este a treia donație făcută de poporul polonez. Prima donație a fost făcută în martie pentru Spitalul „Toma Ciorbă”, a doua donație a fost în valoare de peste 25 mii euro cu peste 16 mii măști, 800 combinezoane, 4 mii litri de lichid dezinfectant, iar astăzi au fost donate 37 de concentratoare de 23 mii 500 euro. De asemenea, un ajutor de 50 mii euro va fi repartizat unităților medicale din țară.
Cristina Parfeni