[ X ]
3,6 milioane de euro oferite de UE pentru consolidarea cadrului infrastructurii calității în contextul DCFTA
2 Februarie

Uniunea Europeană a lansat astăzi Proiectul „Suport pentru Cadrul Infrastructurii Calității în contextul DCFTA în Republica Moldova”, transmite CURENTUL.

La ceremonia de lansare au participat ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, și Ambasadorul Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko.

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a mulțumit partenerilor străini, în special Uniunii Europene, pentru suportul acordat în implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, inclusiv Acordul de Liber Schimb, Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA).

La rândul său, Ambasadorul Delegației UE a dat asigurări că UE va continua să sprijine implementarea prevederilor din Acordul de Asociere și DCFTA.

Obiectivele proiectului sunt continuarea alinierii structurilor țării de infrastructură în materie de  calitate și de supraveghere a pieței la cerințele UE, sporirea aspectelor de competitivitate a sectorului privat al țării, prin îmbunătățirea proceselor de producție, calitate și de business ale întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), elaborarea planului de acțiuni privind vizibilitatea și comunicarea specifică multidimensională privind DCFTA, în special în domeniile infrastructurii calității, supravegherii pieței și condițiilor piețelor interne și externe.

Durata de implementare a Proiectului „Suport pentru Cadrul Infrastructurii Calității în contextul DCFTA în Republica Moldova” este de trei ani. Suportul oferit de Uniunea Europeană este în valoare de 3,6 milioane de euro.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților