[ X ]
35 de consilii electorale de circumscripție de nivelul al doilea – constituite
30 August

Comisia Electorală Centrală a constituit, în cadrul ședinței de astăzi, 35 de consilii electorale de circumscripție de nivelul al doilea pentru alegerile locale generale din 20 octombrie 2019, transmite CURENTUL.

Conform prevederilor legale, acestea se constituie dintr-un număr impar de membri, de cel puţin 7 şi de cel mult 11 persoane, dintre care cel puţin 3 persoane cu studii juridice superioare sau cu studii în domeniul administraţiei publice. Candidaturile membrilor consiliilor electorale de circumscripţie sunt propuse de către judecătorie sau, după caz, de către curtea de apel, de către consiliile raionale/municipale, precum şi de către partide şi alte organizaţii social-politice reprezentate în Parlament. În situaţia în care numărul nu este suficient, acesta se completează de către CEC din Registrul funcţionarilor electorali.

Membrii organelor electorale urmează să aleagă din rîndul lor, prin vot secret, preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul, respectînd echilibrul de gen. După această procedură, consiliile vor face publică informaţia privind locul (biroul), data şi ora primirii documentelor de înregistrare în calitate de concurent electoral.

Prin hotărîrea sa, Comisia a pus în sarcină consiliilor electorale crearea, pînă la 14 septembrie curent, a secțiilor de votare și pînă la 24 septembrie curent, a birourilor electorale ale secțiilor de votare.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților