[ X ]
30 de femei antreprenoare, instruite în cadrul proiectului „Business Academy for Women”
17 Mai

30 de femei antreprenoare de succes din Republica Moldova au fost instruite în domeniul mentoratului, prin intermediul Proiectului „Business Academy for Women” (BAW), gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și finanțat de Uniunea Europeană, transmite CURENTUL.

Femeile antreprenoare au participat în perioada 26 aprilie -16 mai la o serie de traininguri în scopul creării abilităților și competențelor de mentor, precum și dezvoltarea abilităților în domeniul comunicării eficiente, leadership-ului, managementului conflictelor, tehnicilor de negociere și transmitere a informației.

Diplomele de mentori au fost înmânate de Secretarul general de stat al ministerului economiei și infrastructurii, Iulia Costin, care a contribuit la elaborarea Programului BAW.

Pe parcursul a 6 zile de instruire 30 de antreprenoare de succes în domeniul antreprenoriatului de pe tot teritoriul Republicii Moldova au avut posibilitatea să cunoască în detaliu ce reprezentă activitatea unui  mentor, care sunt obligațiile, responsabilitățile și rolul acestuia în activitatea unei antreprenoare.

Ulterior, 10 mentori vor ghida cele 10 antreprenoare, care vor fi selectate câștigătoare ale concursului de granturi BAW.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților