[ X ]
28 de ani de la încheierea Acordului de încetare a focului de pe Nistru. Chiril Moțpan face o retrospectivă a acestuia
21 Iulie

Deputatul Platformei „Demnitate și Adevăr”, Chiril Moțpan a făcut o retrospectivă a Acordului de încetare a focului de pe Nistru, semnat cu 28 de ani în urmă, transmite CURENTUL.

Deputatul a menționat că, odată cu încheierea Acordului, a fost creată Comisia Unificată de Control și Zona de securitate, iar operațiunea de menținere a păcii a avut rolul ei în încetarea focului, ulterior s-a transformat într-un factor de conservare a situației.

„La distanța de 28 de ani, în regiune se fac remarcate schimbări profunde și îngrijorătoare, are loc militarizarea excesivă. Eforturile părții ruse s-au conturat în consolidarea potențialului militar. Părțile urmau să-și evacueze toate unitățile militare, paramilitare, tehnica de luptă și armamentul. R. Moldova și-a onorat obligațiunile, pe când Transnistria are dislocate 2/3 din potențialul militar precum și posturi ale altor structuri de forță. În zona de securitate au existat mai multe situații tensionate. Astăzi este dislocat majoritatea potențialului militar al R. Moldova – 80%. Crește efectivul structurilor de forță transnistrene. Contingentul militar rus este dotat cu tehnică tot mai performantă. Partea rusă susține Tiraspolul, colaborează cu regimul anticonstituțional pentru a consolida potențialul militar. Acordul din 21 iulie 1992 a confirmat rolul Rusiei ca pacificator și garant, dar Moscova nu a fost imparțială, nu a intervenit când administrația de la Tiraspol a dislocat unitățile militare. Conflictele din zona de securitate, atât CUC cât și comandamentul militar nu au fost capabile să protejeze cetățenii și instituțiile, să asigure ordinea de drept. Forțele pacificatoare s-au limitat la funcția de statiști. CUC s-a dorit a fi incapabilă să mențină operațiunea de menținere a păcii. Pe tot parcursul perioadei de după 1992, Tiraspolul a militarizat intens Zona de securitate. Operațiunea de menținere a păcii nu este în stare să demilitarizeze zona”, a spus Chiril Moțpan.

În concluzie, deputatul a punctat că operațiunea de menținere a păcii în Transnistria nu este capabilă să asigure scopurile fixate în Acordurile din 1992 și 1998, precum și să respecte drepturile cetățenilor. Potrivit deputatului, operațiunea actuală este o intervenție ilegală a altui stat în treburile interne ale R. Moldova.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților