Preşedinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Premierul Poloniei, Donald Tusk, aflat în vizită la Chișinău.
„M-am bucurat să-l revăd pe un bun prieten al Moldovei, Premierul Poloniei, Donald Tusk, aflat în vizită la Chișinău. Polonia este unul dintre principalii noștri parteneri economici și una dintre cele mai importante destinații pentru produsele moldovenești, inclusiv vinurile noastre. Am discutat despre consolidarea acestor legături economice pentru a stimula economia, a sprijini producătorii și a crea noi locuri de muncă”, a relatat şefa statului.
„Polonia, membră a Uniunii Europene de 20 de ani, ne oferă un exemplu clar despre cum integrarea europeană poate transforma o țară. În această perioadă, salariul mediu s-a triplat, iar speranța de viață a crescut cu câțiva ani. Noi, în Republica Moldova, ne dorim același parcurs – să aducem beneficii tangibile cetățenilor noștri prin integrarea în Uniunea Europeană. Această vizită subliniază angajamentul nostru comun de a construi o Moldovă modernă, europeană, prosperă și conectată cu partenerii noștri din Europa”, a scris Maia Sandu.