[ X ]
26 obiecte explozive au fost deminate de geniștii Armatei Naționale în această lună
7 August

Geniştii Armatei Naţionale au neutralizat, în luna iulie curent, 26 obiecte explozive şi peste 1 500 de cartuşe de la armamentul de infanterie, depistat pe întreg teritoriul ţării, transmite CURENTUL.

Potrivit şefului Serviciului Geniu al Armatei Naţionale, locotenent-colonel Adrian Efros, în perioada respectivă, militarii au executat 27 de misiuni de deminare, în cadrul cărora au identificat şi distrus bombe de aruncător, proiectile şi grenade de mână.

Locotenent-colonelul Efros a menţionat că  recent sprijinul geniştilor din Batalionul „Codru” a fost solicitat în satul Puhăceni, raionul Anenii Noi, unde localnicii au depistat  pe un câmp din apropiere un obiect explozibil necunoscut. În rezultatul cercetărilor, echipa de genişti militari a identificat un proiectil reactiv de calibru 320 mm, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acesta fiind lichidat pe loc, în condiţii de maximă securitate.

Tot în luna iulie, geniştii din Batalionul „Codru” au intervenit în municipiul Chişinău, unde pe un şantier de construcţie a fost descoperită o bombă de aruncător calibru 82 mm, pe care au transportat-o şi neutralizat-o la poligonul de la Bulboaca. În total, de la începutul anului, geniştii Armatei Naţionale au executat 139 de misiuni de deminare şi au nimicit peste 6 900 de obiecte explozive.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților