[ X ]
25 decembrie – termenul limită de achitare a impozitului pe avere pentru anul 2019
29 Noiembrie

Serviciul Fiscal de Stat informează că la data de 25 decembrie 2019 survine termenul de achitare a impozitului pe avere, transmite CURENTUL.

Impozitul pe avere se aplică asupra averii persoanelor fizice sub formă de bunuri imobiliare cu destinație locativă şi căsuțe de vacanță (cu excepția terenurilor) a căror totalitate întruneşte cumulativ următoarele condiții: valoarea estimată totală constituie 1,5 milioane lei şi mai mult și suprafața totală constituie 120 m2 şi mai mult.

Contribuabilii care au fost identificați la situația din 1 noiembrie 2019, în calitate de subiecți ai impunerii cu impozitul pe avere sunt informați prin intermediul avizelor de plată despre suma impozitului pe avere ce urmează a fi achitată.

Concomitent, informăm că Serviciul Fiscal de Stat a finisat procesul privind înmânarea avizelor de plată și îndeamnă contribuabilii să achite la buget suma impozitului pe avere până la 25 decembrie 2019.

Menționăm că, în cazul în care impozitul pe avere nu va fi achitat până la 25 decembrie 2019, pentru fiecare zi de întârziere se va aplica majorarea de întârziere (penalitatea) în mărime de 0,0329 % per zi.

Pentru informații suplimentare contactați Centrul unic de apel al Serviciului Fiscal de Stat la numărul 0 8000 1525, apel gratuit.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților