Republica Moldova și Japonia aniversează astăzi 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, informează CURENTUL.
Andrei Galbur, viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a transmis un mesaj de mulțumire Japoniei.
„Japonia este unul dintre primele state care a recunoscut independența Republicii Moldova. Vreau să mulțumesc neamului nipon și să vă mulțumesc pentru sprijinul acordat. Ne bucurăm că am asigurat un dialog bilateral excelent și o colaborare fructuoasă pe parcursul acestor ani bazat pe principii comune. Sperăm ca elementul acesta să contribuie la dinamizarea relațiilor dintre aceste două țări”, a menționat ministrul.
La rîndul său, Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Masanobu Yoshii, a accentuat că și pe viitor neamul nipon va contribui pentru buna dezvoltare a Moldovei.
„Mă bucur să mă aflu aici, la aniversarea celor 25 de ani de când am început colaborarea. Deși, geografic, țară noastră se află atât de departe – aceasta nu împiedică parteneriatul nostru să devină din ce în ce mai puternic. Anul trecut Guvernul Japoniei a decis să reducă această distanță prin deschiderea unei ambasade pe teritoriul Republicii Moldova. Menționez că Japonia va rămâne un partener important de dezvoltare pentru R. Moldova, scopul nostru este de a face viața moldovenilor mai bună și de a de ajuta R. Moldova să fie o țară mai sigură și mai stabilă”, a spus Ambasadorul.
Anastasia Borta