Geniştii Armatei Naţionale au neutralizat, în luna august-septembrie curent, 22 de obiective explozive în localităţile din raioanele Anenii Noi, Căuşeni, Călăraşi, Criuleni, Hînceşti şi în municipiile Bălţi şi Chişinău, transmite CURENTUL.
Astfel, în perioada respectivă, geniştii militari au fost solicitaţi în satul Bozieni, raionul Hînceşti, unde locuitorii au depistat pe un teren agricol patru proiectile de artilerie, calibru 100 mm. Obiectele explozive au fost transportate într-un loc sigur, unde au fost neutralizate.
O altă misiune de deminare, executată de echipa de genişti din Batalionul „Codru”, a avut loc în localitatea Bravicea, raionul Călăraşi. Aceştia au lichidat patru grenade F-1, descoperite în pădurea din apropierea satului.
De la începutul anului, geniştii militari au identificat şi distrus aproximativ 7000 de obiecte explozive pe întreg teritoriul ţării.
Cristina Parfeni