Cetățenii și persoanele juridice au adresat Parlamentului, în prima jumătate a anului curent, 2186 de petiții și adresări verbale. Datele se conțin în raportul statistic al instituției pentru semestrul I al anului 2024.
Din numărul total de adresări, 1825 au fost petiții scrise și 361 au fost adresări verbale. Totodată, 1201 de petiții au fost examinate în Parlament, iar 634 au fost transmise autorităților competente. În prima jumătate de an, cele mai multe petiții au fost examinate de Comisia economie, buget și finanțe (89), Comisia juridică, numiri și imunități (80) și Comisia protecție socială, sănătate și familie (58).
Potrivit datelor statistice, cele mai multe dintre petițiile adresate, 962, aparțin cetățenilor din municipiul Chișinău. 398 de petiții au fost trimise de locuitorii din regiunea transnistreană, 164 – de cetățenii din raionul Râșcani, iar 62 – de cetățeni din afara țării. Tematica problemelor abordate se referă, în special, la asigurarea respectării legislației în diverse domenii, dar au fost semnalate și subiecte ce țin de protecția socială și ocrotirea sănătății, instruirea și educația copiilor și tinerilor, exploatarea drumurilor și a gospodăriei comunale, activitatea administrației publice centrale și locale etc. Propuneri de perfecționare a legislației au fost formulate în 201 adresări.
Subdiviziunea responsabilă de examinarea petițiilor adresate legislativului este Direcția petiții și audiențe a Secretariatului Parlamentului. În vederea sporirii eficienței în organizarea, desfășurarea și monitorizarea proceselor de gestionare a petițiilor și audiențelor este implementat sistemul informațional destinat gestionării electronice a petițiilor în Parlament – e-Petiții. Conform prevederilor legale, petițiile pot fi formulate verbal sau în scris. De asemenea, cetățenii au posibilitatea de a adresa Parlamentului petiții online la adresa https://petitii.parlament.md/.