[ X ]
[ X ]
[ X ]
2023 va constitui o treaptă importantă în ascensiunea Centrului comercial „Gemeni”
4 Februarie

Anul 2023 va constitui o treaptă importantă în ascensiunea Centrului comercial „Gemeni” , an în care sunt planificate o serie de acțiuni care vor crea noi oportunități atat pentru modernizarea și reformatarea Centrului Comercial cât și pentru atragerea de branduri renumite care deja se arată interesate de fi parte Centrului Comercial Gemeni. Despre aceste planuri a relatat  Dan Cazac, administratorul „Gemeni” S.A. într-un interviu acordat pentru OFICIAL.md.

Dan Cazac a relatat că războiul din ţara vecină şi consecinţele crizei economice generate de pandemia de COVID-19, într-adevăr, s-au resimţit puternic la nivelul întregii economii naţionale. „S.A. „Gemeni”, fiind parte componentă a economiei naţionale, nu avea cum să nu resimtă aceste efecte negative, însă, totodată, ţin să vă asigur că s-au întreprins măsurile necesare pentru reducerea la maximum a impactului negativ. Graţie unui management eficient, parteneriatelor încheiate anterior, dar şi eforturilor îndreptate spre atragerea de noi parteneri, am reuşit să înregistrăm rezultate destul de bune, iar aceasta a atenuat impactul menţionat mai devreme. Putem vorbi chiar şi de unele efecte benefice, care au fost resimţite nu doar de agenţii economici cu care colaborăm, ci şi de vizitatorii centrului comercial”, a mai relatat omul de afaceri.

Dan Cazac a subliniat că centrul comercial are  o istorie de peste şapte decenii, timp î n care pragul edificiului a fost trecut de milioane de cumpărători, de unde au fost procurate zeci de milioane de produse și articole de divers format. „ Gemeni a devenit un simbol veritabil al orașului Chișinau, aici oamenii își dau întâlniri, vin la cumpăraturi sau pur și simplu petrec plăcut timpul”, a mai menționat antreprenorul

Inapoi la arhiva noutaților