[ X ]
2020 le-a stricat planurile! PSRM va semna un acord cu un partid din China
21 Ianuarie

În cadrul întrevederii de lucru a lui Igor Dodon cu E. S. Ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Zhang Yinghong, a fost subliniat importanța consolidării unui parteneriat strategic dintre statele noastre, precum și a cooperării dintre Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și Partidul Comunist din China, informează CURENTUL cu referire la un comunicat de presă al PSRM.

În context, interlocutorii au menționat faptul că un Protocol în acest sens a fost pregătit încă anul trecut, iar părțile intenționau să-l semneze în luna martie 2020, în cadrul vizitei delegației moldovenești la Beijing, însă, din cauza pandemiei, vizita a fost amânată.

Actualmente, ambele părți reiterează interesul față de reluarea negocierilor pentru semnarea Protocolului de cooperare dintre PSRM și PCC.

„Am subliniat că în timpul apropiat, Partidul Socialiștilor va adopta un nou Program politic, în cadrul căruia, la capitolul politică externă va fi indicat vectorul spre Est, drept prioritar. Acest fapt va presupune dezvoltarea unor relații mult mai strânse cu Rusia, alte țări membre ale Uniunii Economice Eurasiatice și China”, a menționat Igor Dodon.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților