Aproximativ 192 de mii de familii vor beneficia de compensații majorate la facturile pentru energia termică.
În acest sens, Parlamentul a adoptat, astăzi, proiectul de modificare a unor acte normative.
Documentul prevede majorarea compensației oferite cetățenilor la factura pentru agentul termic, de la 67 la 80 la sută, începând cu luna ianuarie. În acest fel, valoarea compensațiilor va crește de la 450 lei la maxim 815 lei lunar.
De asemenea, va fi majorat și volumul de energie termică pentru care se efectuează compensarea diferenței de tarif – de la 1 gigacalorie la 1,5 gigacalorii.
O altă prevedere este cea privind simplificarea accesului familiilor nevoiașe la ajutorul social pentru perioada rece a anului. Prin urmare, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2022, va fi exclusă necesitatea anchetei sociale, fiind verificat doar venitul gospodăriei.
Totodată, proiectul prevede posibilitatea ca beneficiarii de ajutor social și ajutor pentru perioada rece a anului, dar al căror drept a expirat în luna decembrie 2021 sau expiră în lunile ianuarie-februarie 2022, să continue să primească acest ajutor până la 31 martie 2022, fără a depune o cerere în acest sens.
O nouă reglementare se referă la compensarea diferenței de preț/tarif pentru furnizorii de gaze naturale/energie termică, care au obținut licența corespunzătoare pentru furnizarea gazelor naturale, pe parcursul perioadei 01 noiembrie 2021- 31 martie 2022.
Potrivit autorului, proiectul are ca scop acordarea unor măsuri suplimentare de protecție socială a consumatorilor casnici, precum și a familiilor defavorizate, beneficiare de ajutor social pentru perioada rece a anului, ca urmare a majorării tarifelor la energia termică.
Cheltuielile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor proiectului se estimează la cca 70 mil. lei pentru trei luni ale anului 2022, în cazul în care tariful rămâne neschimbat, și cca 300 mil. lei, în cazul în care tariful va crește.
Legislativul, cu votul a 61 de deputați, a adoptat proiectul în lectura a doua.