16 tineri şi tinere din diferite localităţi ale Moldovei, voluntari ai Centrului Naţional Anticorupţie, şi-au propus să contribuie la prevenirea corupţiei și promovarea integrității prin metode inovative. Susţinuţi de PNUD, ei vor elabora propriile platforme şi idei de comunicare prin care să combată taxele neformale, favoritismul, copiatul – practici care generează corupţia în învăţământ, transmite CURENTUL.
Una dintre voluntarele anticorupţie, Ludmila Tcaciuc, studentă la Facultatea de Drept a Universităţii „A. Russo” din Bălţi, afirmă că nu a fost niciodată în situaţia în care să ofere mită. „Mereu am vrut să obţin ceea ce am doar prin metode oneste. Când am venit la facultate m-am ciocnit cu problema taxelor neformale, dar am rezistat şi nu am renunţat la principiile mele. În consecinţă, chiar dacă am intrat la studii în bază de contract, acum sunt la buget şi am rezultate bune”, susţine Ludmila. Tânăra îşi propune să organizeze împreună cu alţi colegi de facultate o serie de activităţi de sensibilizare a cadrelor didactice şi studenţilor.
O altă voluntară, Cristina Basenco, studentă la Academia de Studii Economice din Moldova, s-a înscris în programul de voluntariat pentru a informa şi pe alţi oameni despre riscurile şi daunele pe care le generează corupţia. „Chiar îmi doresc să pot schimba ceva în instituţia din care vin. Sunt sigură că voi avea susţinerea celorlalţi studenţi, deoarece atât eu, cât şi colegii mei ne dorim un viitor decent, fără corupţie”. Cristina este decisă să organizeze o campanie de integritate în universitate. „Vom formula un angajament, iar cei care îl vor semna vor deveni mesageri anticorupţie în instituţie”, spune tânăra.
Eduard Groza, elev la colegiu „Vasile Lupu” din Orhei, afirmă că schimbarea depinde în primul rând de tineri. „Nu este uşor, dar e foarte necesar să punem punct la anumite practici negative care există de ani buni în educaţie”, afirmă el.
Pe parcursul anului curent, cu sprijinul proiectului PNUD „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei, voluntarii anticorupţie se vor implica în mai multe activități de promovare a integrității academice. Ei vor organiza sesiuni de informare, jocuri tematice, flash-moburi, teatru social și alte acţiuni inovative prin care să contribuie la eradicarea practicilor care generează corupţie. Totodată, voluntarii vor participa alături de angajaţii Centrului Național Anticorupție (CNA) în desfăşurarea unor activităţi de prevenire a corupţiei pentru publicul larg.
Proiectul „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova” este implementat de PNUD în parteneriat cu Centrul Naţional Anticorupţie şi Oficiul Avocatului Poporului, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei. Proiectul se va desfăşura în perioada 2019-2021 şi va fortifica capacitățile actorilor din sectorul public și privat, precum și ale organizațiilor societății civile, de implementarea eficientă a instrumentelor și standardelor de prevenire a corupției.
Cristina Parfeni