[ X ]
1,5% din populația generală a fost vaccinată anti COVID-19
6 Aprilie

Reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale au informat în cadrul unei conferințe de presă că, până în prezent, în Republica Moldova au fost vaccinate anti COVID-19 – 50 410 persoane, reprezentând 1,5% din populația generală. 57% din lucrătorii medicali deja s-au vaccinat, informează CURENTUL.

Potrivit Ministerului Sănătății, din totalul de doze distribuite, 14 teritorii administrative precum Călărași, Cimișlia, Dubăsari, Leova, Nisporeni, Orhei, Rezina, Rîșcani, Sîngerei, Soroca au finalizat dozele distribuite și așteaptă următoarea distribuție de vaccinuri. Chișinăul are o rată de utilizare a vaccinului de peste 90 la sută.

Totodată, reprezentanții Ministerului Sănătății au declarat că, indiferent de cât de sigur este vaccinul, este normal să apară reacții adverse post imunizare.

„Începând cu 2 martie, În Republica Moldova au fost monitorizate 957 de evenimente adverse post imunizare. 75% au reprezentat reacții ușoare, care includ febră de până la 38 de grade, slăbiciune, dureri musculare. Altele sunt mai moderate și includ aceleași simptome, dar mai pronunțate. Până în prezent nu a fost înregistrat niciun caz de reacție alergică gravă sau severă. Reacțiile adverse au apărut în primele 24 de ore și au durat până la 3 zile după vaccinare”, au precizat reprezentanții Ministerului Sănătății.

Conform datelor prezentate de Ministerul Sănătății, până în prezent, în Republica Moldova avem în jur de 11 mii de persoane vaccinate în etapa a doua, persoane cu vârsta de 60 de ani și mai mult, persoane cu comorbidități, sau care sunt implicate în procesul educațional, de securitate.

Cristina Jicol

Inapoi la arhiva noutaților