14 staţii de încărcare a automobilelor electrice vor fi instalate în curând pe principalele trasee urbane din Republica Moldova. Achiziţia va fi realizată datorită unui parteneriat dintre Fondul pentru Eficienţă Energetică şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Astăzi ambele instituţii au semnat un acord de finanţare, transmite CURENTUL.
Suma totală a proiectului este de 4 mln lei, dintre care 2 mln lei sunt oferiţi de Fondul pentru Eficienţă Energetică. PNUD Moldova, la rândul său, îşi asumă angajamentul de a investi aceeași sumă de bani, inclusiv prin cofinanțări ale sectorului privat. Activitatea va fi gestionată de Proiectul „Oraşe verzi durabile”, implementat de PNUD Moldova și finanțat de Facilitatea Globală de Mediu (GEF).
Proiectul e preconizat a fi finalizat în primăvara anului 2019. Inițial va fi elaborat un studiu de fezabilitate pentru a identifica locațiile stațiilor de încărcare, proces ce va fi realizat în strânsă consultare cu sectorul privat și autoritățile publice naţionale şi locale. De asemenea, va fi identificat şi aplicat un mecanism financiar atractiv pentru achiziţia şi gestionarea staţiilor de încărcare a automobilelor electrice, fiind dezvoltat şi un sistem de facturare. La fel, urmează a fi ajustat cadrul legal în vederea racordării acestuia la standardele UE, precum şi a stimulării utilizării vehiculelor electrice în Moldova.
În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate 54 automobile totalmente electrice şi 5 staţii de încărcare, toate în Chişinău. În total, în 2017 în ţară erau 938.058 autovehicule, marea majoritate fiind mai vechi de 11 ani. 14% din volumul total de emisii de gaze cu efect de seră revine sectorului transporturilor.
În multe țări ponderea automobilelor electrice depășește deja 1% din cuantumul total al vehiculelor. Pentru Moldova, o cotă de 1% ar însemna 10.000 de vehicule electrice.
Cristina Parfeni