Guvernul a aprobat repartizarea către bugetele autorităţilor publice locale transferuri cu destinaţie specială în sumă de 1,37 milioane lei şi alte transferuri curente cu destinaţie generală în sumă de 500,8 mii lei, în scopul acoperirii parțiale a cheltuielilor pentru implementarea prevederilor Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, transmite CURENTUL.
De asemenea, documentul prevede redistribuirea unor alocații între autoritățile publice centrale și programele acestora.
Astfel, 622,9 mii lei se redistribuie între programele Ministerului Afacerilor Interne: „Servicii de suport în domeniul afacerilor interne”, „Managementul frontierei” și „Învățământ superior” pentru achitarea datoriei la indemnizația de la încetare a acțiunii contractului de muncă a personalului din cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” – 272,9 mii lei și pentru procurarea și montarea a două bariere automate de acces la blocurile de studii, precum și pentru finisarea reparației curente la blocurile de studii – 350 mii lei.
De asemenea, se redistribuie suma de 887,4 mii lei între programele Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale: „Cercetări științifice aplicate în domeniul sănătății publice și serviciilor medicale, în direcția strategică „Sănătate și biomedicina”” și „Protecție socială a unor categorii de cetățeni” pentru acoperirea insuficienței la cheltuielile de personal aferente instituțiilor publice la autogestiune din domeniul cercetării și inovării.
Totodată, de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării se redistribuie către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului alocații în sumă de 387 mii lei pentru acoperirea insuficienței la cheltuielile de personal aferente instituțiilor bugetare din domeniul cercetării și inovării.
Cristina Pendea