[ X ]
13 persoane deferite justiției. Comercializau droguri în apropierea instituțiilor de învățământ
16 Mai

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a finalizat urmărirea penală şi a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a treisprezece persoane, învinuite de comiterea, în cadrul unui grup criminal organizat, a infracțiunii de circulaţie ilegală a etnobotanicelor în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari, transmite CURENTUL.

În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că inculpații, împărțind rolurile între ei, au creat o rețea bine structurată de procurare, transportare, distribuire și comercializare a produselor etnobotanice, preponderent în adiacentul instituțiilor de învățământ.

Astfel, unii membri primeau substanțele etnobotanice în cantități mai mari, alții le repartizau și împachetau în cantități mai mici în pachete de tip zip-lock cu greutatea între 3 – 5 grame, ulterior distribuite pentru realizare dealerilor stradali.

Aceștia, aflându-se în locuri publice, în special în apropierea Centrelor de excelență din sect. Botanica mun. Chișinău, zilnic înstrăinau consumatorilor, în mare parte adolescenților, în jur de 100 pachete cu droguri, la un preț de 100 lei per pachet.

Ca rezultat al activității de producere, ambalare și utilizare a etnobotanicelor și analogilor lor, de către membrii grupului criminal, pe parcursul câtorva luni, pe teritoriul mun. Chișinău, au fost comercializate mai multe kilograme de astfel de cannabinoizi sintetici.

Inițial, au fost identificați 11 membri ai grupului, cu vârsta cuprinsă între 20 și 55 ani, 9 dintre ei anterior judecați pe infracțiuni similare, iar ulterior au fost identificați și reținuți și alți 2 membri ai acestei reuniuni infracționale.

S-a constatat că unul din coordonatorii grupării criminale era un deținut al Penitenciarului nr. 4, Cricova, fiind recunoscut ca un membru al organizației criminale „Patron”.

Investigațiile pe caz au implicat realizarea mai multor percheziții în diferite locații din mun. Chișinău, precum și mai multor achiziții de control ale produselor etnobotanice, în rezultatul acțiunilor de urmărire penală fiind depistate și ridicate cantități deosebit de mari de cannabinoizi sintetici, cântare și telefoane mobile destinate pentru funcționalitatea grupării criminale.

Totodată, cu concursul Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale, au fost efectuate investigații financiare paralele, soldate cu aplicarea măsurilor asiguratorii sub formă de sechestre pe bunurile inculpaților în valoare de peste jumătate de milion de lei.

Urmărirea penală a fost efectuată de către procurorii PCCOCS, în comun cu ofițerii Direcției generale urmărire penală a IGP și ai Inspectoratului Național de Investigații al IGP.

În caz de condamnare, inculpații riscă până la 15 ani de închisoare.

Este de menționat că etnobotanicele reprezintă droguri sintetice, produse în laboratoare artizanale, având o componență vegetală și fiind stropite cu substanțe extrem de toxice. Impactul acestora asupra sănătății consumatorilor poate depăși efectele nocive ale drogurilor „clasice”, mai ales în rândul adolescenților, care nu realizează pericolul căruia se expun consumând etnobotanice, odată ce acestea pot crea dependență de la prima utilizare.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Andrei Năstase: Stimate domnule Procuror General, în spațiul public au apărut informații extrem de îngrijorătoare privind existența unor posibile înțelegeri secrete între reprezentanți ai guv
    Politică |
  2. Instituțiile de învățământ asigură alimentația elevilor - meniuri model pentru 10 zile, aprobate
    Social |
  3. Cererile procurorilor au fost respinse de Curtea de Apel Cahul. Irina Vlah: Dosarele penale fabricate la comanda PAS se prăbușesc unul după altul
    Politică |
  4. Crimă la Cahul: Un bărbat și o femeie, omorâți de către amicii de pahar
    Social |
  5. Blocul ALTERNATIVA: Este un moment rușinos pentru democrația din Republica Moldova - un partid de guvernare, care deține toate pârghiile puterii, pune în scenă proteste contra opoziției
    Politică |
  1. Blocul ALTERNATIVA: Este un moment rușinos pentru democrația din Republica Moldova - un partid de guvernare, care deține toate pârghiile puterii, pune în scenă proteste contra opoziției
    Politică |
  2. Ion Chicu împreună cu Adrian Portean au efectuat o vizită în Anenii Noi, unde au discutat cu mai mulți localnici
    Politică |
  3. Partidul Politic „NOI - Noua Opţiune Istorică” consideră că relaţiile cu Ucraina şi România trebuie să fie de bună vecinătate, iar relaţiile cu marile puteri ale lumii - bazate pe respect şi
    Politică |
  4. Crimă la Cahul: Un bărbat și o femeie, omorâți de către amicii de pahar
    Social |
  5. ANOFM a ajutat peste 15 000 de cetățeni au fost ajutați să-și găsească un loc de muncă
    Social |