Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat act de rapoartele privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru anul 2019, informează CURENTUL.
Astfel, s-a constatat că au respectat termenul de prezentare a rapoartelor pentru întreg anul 2019, doar 26 de partide politice, 7 formațiuni au depus raportul peste termenul limită, iar alte 13 nu și-au onorat obligația legală de a depune rapoartele la CEC.
Nu au fost prezentate rapoartele privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru anul 2019 de către: Partidul Politic Partidul Oamenilor Muncii, Partidul Politic NOUA OPȚIUNE ISTORICĂ, Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova, Partidul „Moldova Unită – Eдиная Молдова”, Partidul Conservator, Partidul Politic „MOLDOVA MARE”, Partidul „Patrioţii Moldovei”, Partidul Politic „Partidul Stînga Europeană”, Partidul Politic „Democraţia Acasă”, Partidul Regiunilor din Moldova, Partidul Acţiunea Democratică, Partid Politic Partidul „RENAŞTERE”, Partidul Politic „Partidul Societății Progresiste”.
În temeiul prevederilor Codului contravențional, președintele Comisiei Electorale Centrale va cita persoanele cu funcție de răspundere din cadrul acestor partide politice și va întocmi procesele-verbale de contravenție.
În acest context, Comisia a atenționat partidele politice asupra obligației de a completa și prezenta raportul privind gestiunea financiară în corespundere cu dispozițiile din lege și cele regulamentare. Ținând cont de situația epidemiologică actuală, CEC a decis să acorde partidelor politice un termen suplimentar, până la data de 10 iunie 2020, pentru a prezenta informațiile lipsă și a înlătura erorile din rapoarte.
Hotărârea adoptată de către CEC va fi remisă, spre informare și executare partidelor.
Andriana Cheptine