Potrivit datelor colectate din subdiviziunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, în ultimele 24 de ore salvatorii au intervenit în 38 situații de risc, transmite CURENTUL.
Astfel, angajații IGSU au intervenit pentru a stinge 13 focare de vegetație uscată, în raioanele Orhei, Telenești, Edineț, Drochia, dar și Cahul. În urma incendiilor de vegetație, în total, pe parcursul zilei 15 aprilie, flăcările au nimicit 25 ha de iarbă uscată.
Mai mult, în seara zilei de ieri, pompierii au fost solicitați să lichedeze un incendiu, care s-a produs în municipiul Bălți, pe strada Victoriei 88. Apelul la 112 a fost recepționat la ora 21:45. Conform datelor prelimenare, flăcările au cuprins o saună. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, care ajunși au stabilit că incendiul a izbucnit într-o casă de locuit. Salvatorii au reușit localizarea promptă a arderii, iar incendiul a fost lichidat la ora 22:59. În urma incendiului nu au fost raportate victime, iar focul a distrus parțial bunurile materiale din baie și podul casei.
Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite ulterior. Potrivit IGSU, de la începutul anului 2020, în țară, au fost înregistrate 626 de incendii.
Cristina Parfeni