Peste 120 de mii de semnături au fost colectate, în doar două săptămâni, în susținerea propunerii lui Ilan Șor, potrivit căreia Guvernul să aloce persoanelor vulnerabile un ajutor unic în valoare de 10 mii de lei. Și asta pentru ca cetățenii să depășească mai ușor criza economică din țară.
Locuitorii satului Șestaci, raionul Șoldănești, susțin că ajutorul de 10 mii de lei i-ar ajuta enorm, în condițiile în care fac față cu greu cheltuielilor.
„Bineînțeles că suntem de acord cu o asemenea propunere. Ne este foarte greu. Tinerilor le este și mai greu. Eu sunt pensionară și primesc 2000 de lei lunar, după ce am lucrat timp de 40 de ani. Banii din pensie îi dau doar pentru facturi. Ne descurcăm foarte greu. Un ajutor de 10 mii de lei ar fi foarte binevenit”, a menționat o pensionară din satul Șestaci din raionul Șoldănești.
„Acest ajutor îi va ajuta foarte mult pe oameni. Am lucrat în calitate de profesoară timp de 35 de ani și am o pensie de 2000 de lei. E imposibil să trăiești cu acești bani. Nu mai e loc pentru economisit. Ne descurcăm cum putem”, a spus o altă pensionară din satul Șestaci.
„Pensia de două mii de lei pe care o am se duce ca pe gura lupului. Nu-mi ajunge. Tare își mai bate joc guvernarea de bătrâni… Am muncit pe toate dealurile și ce am ajuns?”, a menționat o femeie.
„Toate lumea vrea să semneze în susținerea acestei inițiative, deoarece este foarte bună. Sperăm să vină momentul în care să și primim acești bani. Suntem tineri, nu avem locuri de muncă bine plătite și orice ajutor este binevenit”, a spus o altă locuitoare a satului Șestaci.
Activiștii Partidului „ȘOR” susțin că oamenii așteaptă cu nerăbdare ajutor din partea statului și susține inițiativa lui Ilan Șor de a urgenta acordarea acestuia.
„Colectarea semnăturilor a început acum o săptămână. În raionul Șoldănești am colectat aproximativ 3000 de semnături în susținerea solicitării către Guvern de a acorda un ajutor unic de 10 mii de lei. Oamenii salută această inițiativă, deoarece o duc din ce în ce mai greu și că pensiile tot sunt mici, chiar și după majorare”, a menționat vicepreședintele Organizației teritoriale a raionului Șoldănești a Partidului „ȘOR”, Valeriu Rudi.
În context, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a declarat că guvernarea trebuie să țină cont de doleanțele oamenilor și să-i sprijine cât mai curând.
„În doar două săptămâni, peste 120 de mii de oameni, din toate localitățile din țară, au semnat în susținerea inițiativei mele. Până la sfârșitul lunii februarie, când se va încheia campania de colectare a semnăturilor, numărul celor care așteaptă cu nerăbdare ajutor din partea statului va fi și mai mare. Prin urmare, Guvernul Maiei Sandu și partidul de guvernământ nu mai au niciun motiv să fie surzi și muți la doleanțele cetățenilor. În caz contrar, vor fi luați în furci de poporul care este flămând și furios. Am spus și repet: sunt mai multe posibilități de a găsi bani pentru a-i ajuta pe oameni. Important e să existe voință”, a afirmat Ilan Șor.
Reamintim că, recent, Ilan Șor a spus și de unde pot fi luați banii pentru acordarea acestui ajutor unic. Potrivit lui, în primul rând, este vorba despre milioanele de euro care au fost acordate de FMI și alte organizații financiare internaționale, cu care guvernarea se laudă. În al doilea rând, Banca Națională are rezerve de 3,8 miliarde de dolari, bani care stau acolo pentru zile negre, care au venit deja, și că nu există nicio problemă să fie luați din aceștia până la 15% și să le ofere drept ajutor oamenilor. În alt treilea rând, guvernarea se laudă cu încasări mari la buget, că vama și fiscul activează foarte bine, motiv pentru care, spune Ilan Șor, ar trebui să fie lichidități pentru susținerea populației.
Liderul Partidului „ȘOR” a mai afirmat că programul de susținere a populație se ridică în jur la 10 miliarde de lei, adică 500 de milioane de euro. Din acest milion de oameni vor face parte pensionarii, profesorii, medicii, studenții, familiile cu venituri mici și cele cu mulți copii. Ilan Șor a cerut Guvernului să pregătească, până în data de 10 martie, întreg pachetul de acte pentru a implementa acest proiect, iar începând cu 20 martie să fie alocați banii.