[ X ]
12 tineri – noii beneficiari ai Programului de stagii în Parlamentul Republicii Moldova
30 Octombrie

Au fost desemnați beneficiarii Programului de stagii în Parlamentul Republicii Moldova pentru sesiunea de toamnă-iarnă 2019, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, cei 12 stagiari sunt tineri care își fac studii de licență în ultimul an, de master, doctorat sau care reprezintă societatea civilă.

„Stagiarii vor activa în cadrul Direcției generale documentare parlamentară, Direcției juridice, Direcției relații externe, Direcției generale comunicare și relații publice și vor avea fiecare câte un mentor din cadrul secretariatelor comisiilor permanente. Tinerii vor participa la procesul de analiză, elaborare și administrare a actelor legislative, la procedura de expertiză legislativă, la ședințele comisiilor parlamentare, la alte activități din cadrul subdiviziunilor Secretariatului Parlamentului. În cadrul întâlnirii cu beneficiarii Programului de stagii, Secretarul General al Parlamentului, Adrian Albu, le-a urat succes, exprimându-și încrederea că experiența acumulată în cadrul acestui exercițiu le va facilita procesul de studii și cariera ulterioară”, se spune în comunicat.

De menționat că, Programul de stagii în Parlamentul Republicii Moldova are o durată de până la 3 luni și se desfășoară de două ori pe an, în perioada sesiunilor ordinare ale Legislativului. Stagiarii sunt selectați în cadrul concursului public organizat în baza Regulamentului privind realizarea Programului de stagii în Parlamentul Republicii Moldova. La încheierea stagiului, tinerii obțin Certificatul de realizare a stagiului în Parlamentul Republicii Moldova.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților