[ X ]
100 de copii vor fi instruiți de salvatori, pompieri și polițiști într-o tabără de vară
23 Mai

Peste 100 de copii din toată țara vor fi instruiți de salvatori, pompieri și polițiști într-o tabără de vară din localitatea Moscovei raionul Cahul, transmite CURENTUL.

Elevii cu vârstă 16 -17 ani vor învăța mai multe despre bazele securității vieți, odată ce vor călca pragul școlii de vară. Perioada de instruire a copiilor va avea loc în intervalul 24 -28 mai 2017, timp în care minorii vor cunoaște mai multe despre activitatea pompierilor, salvatorilor, polițiștilor și vor deprinde tehnici de acordare a primului ajutor, reacționare corectă în situații de risc, tehnici de orientare și autoapărare. Mai mult copii își vor dezvolta abilitățile de lucru în echipă, vor cunoaște cum pot supraviețui într-o situație excepțională și vor deprinde tehnici de apărare.

Activitățile patriotico – militare sunt organizate de Serviciul Protecției  Civile și Situațiilor Excepționale sub egida Ministerului Afacerilor Interne. Aici pentru pregătirea copiilor vor lucra angajați ai ministerului din cadrul Poliției de Frontieră, Inspectoratului General de Poliție și Serviciul Salvatori și Pompieri. Minorii fac parte din instituțiile de învățământ a raioanelor  Bălți, Cahul, Florești, Căușeni, Briceni, Leova, Orhei, Ungheni, Comrat și Anenii Noi.

Aceștia formează 10 echipe și vor concura în diverse competiții. Partenerii Serviciului Situații Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne în organizarea și desfășurarea activității sunt Î.C S BEMOL, care vor susține cu materiale informative, dar și premii participanții și câștigătorii competițiilor.

Scopul organizării Școlii Bărbăției este de a pregăti tânăra generație în domeniul bazelor securității vieții și formarea unei culturi militaro – patriotice. Deschiderea oficiale a taberei va avea loc pe 25 mai ora 08.30 minute.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților