[ X ]
Vrei să schimbi permisul de conducere de tip vechi pe cel nou? Iată ce acte trebuie să prezinţi şi cît costă!
19 Iulie

ÎS „CRIS „Registru” recomandă şoferilor să substituie permisul de conducere de modelul anului 1995 pe cel de model nou din 2008, transmite CURENTUL cu referire la un comunicat de presă al instituţiei.

Potrivit sursei, în ultima perioadă la adresa ÎS „CRIS „Registru” parvin multiple adresări directe şi prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe ce vizează problemele iscate în conducerea mijloacelor de transport în trafic internaţional în baza permiselor de conducere de model vechi din 1995 care au termenul de valabilitate mai mare de 10 ani de la data eliberării.

Permisul de conducere moldovenesc de model vechi nu are termen de valabilitate, pe cînd normele internaţionale prevăd acest termen de pînă la 10 ani. Astfel, permisele de conducere de model nou din 2008 au termenul de valabilitate indicat.

În context, persoana care solicită preschimbarea permisului de conducere de tip DL 1995 în cel de model 2008 se va prezenta la secţia/birou examinare şi evidenţă a transportului şi anume, compartimentul examinări, se va apropia de ghişeul de programări, unde va solicita preschimbarea permisului de conducere.

Pentru asta va trebuie să prezentaţi mai multe document: actul de identitate şi copia acestuia; cererea-tip, semnată de solicitant (se completează la momentul documentării); adeverinţa medicală a conducătorului de vehicul şi a candidatului pentru obţinerea permisului de conducere şi copia acesteia; avizul consultativ narcologic şi copia acestuia; permisul de conducere obţinut anterior și copia acestuia; dovada achitării taxelor respective.

Permisul de conducere de tip nou se eliberează în decurs de 15 zile şi costă 720 de lei.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților