[ X ]
(VIDEO) Poliția a sistat activitatea unui restaurant din Chișinău
12 August

Proprietarul unui restaurant s-a ales cu un dosar penal, pentru că nu ar fi deținut actele necesare care i-ar fi permis prestarea serviciilor de alimentaţie publică, dar și pentru nedeclararea activității sale de întreprinzător la instituțiile abilitate, transmite CURENTUL.

Activitatea sa de întreprinzător nu era declarată la Camera Înregistrări de Stat sau la o altă autoritate publică competent, polițiștii constatînd că proprietarul obţinea profituri în proporţii deosebit de mari, fără să achite impozite la bugetul de stat.

În cadrul percheziţiilor, oamenii legii au depistat lipsa actelor de origine şi provenienţă a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice, ceea ce puneau în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor. De asemenea, au fost depistate mijloace financiare neînregistrate prin aparatul de casă şi control, documente de ciornă privind evidenţa banilor încasaţi de la clienţi, precum şi a produselor alimentare procurate de la distribuitori necunoscuţi.

Deocamdată proprietarul localului riscă amendă în mărime de la 20 000 la 40 000 de lei. La fel, a fost dispusă iniţierea unei cauze penale pentru practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător, dar nu este exclus faptul de investigare a cazului şi sub aspectul evaziunii fiscale.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților