[ X ]
(VIDEO) Poliția a anihilat activitatea unei piramide financiare în proporții deosebit de mari
12 Iunie

Ieri, în rezultatul unei investigaţii de amploare, membrii grupului instituţional, format din ofiţerii Direcției Operațiuni Speciale, angajați ai Inspectoratului de poliție  Ciocana şi Procuraturii sectorului Ciocana au intervenit în forță în curmarea activităţii prejudiciabile a unei grupări criminale de escroci, care activau sub acoperirea cu brăndul unei organizaţii internaţionale comerciale, neînregistrate în Republica Moldova, transmite CURENTUL.

Astfel, timp de mai mulţi ani,  gruparea şi-a modelat afacerea sub forma unei piramide financiare, menite să atragă persoane în interiorul organizaţiei pentru o remunerare medie de 2000 de euro.

Deocamdată, Poliția presupune, că numărul persoanelor racolate ca membri ai piramidei financiare depăşeşte numărul de 5000, însă cert este, că încasarea banilor de la persoane şi desfăşurarea activităţii se efectua ilegal, iar banii încasaţi erau repartizați şi însuşiți de liderii acestei grupări.

Piramida financiară supusă investigațiilor prezintă un procedeu ilegal de câştig a banilor în proporţii deosebit de mari, bazat pe crearea unei imagini virtuale sub forma unei structuri piramidale, în care nivelurile sunt alcătuite din persoane (victime) care plătesc o anumită sumă la intrarea în schemă.

În cadrul acțiunilor de investigații, forțele de ordine au stabilit, că  principala regulă de câştig este una foarte simplă: persoanele care ajung în fruntea piramidei pot câştiga bani, numai dacă racolează încă câteva persoane în schemă. Astfel,  fiecare din următoarele persoane racolate şi intrate în schemă, în această organizaţie virtuală, trebuie să plătească o taxa de intrare, de circa 2000 de euro, după care sunt obligate să recruteze alţi oameni care să achite şi ei taxa de intrare.

Venitul acestora  este format din suma taxelor de intrare a persoanelor de la baza piramidei.

Ca urmare, oamenii care stau  la baza piramidei dau bani pentru alții aflaţi în vârful acesteia. Fiecare nou participant plăteşte pentru şansa de a ajunge în vârf şi pentru a profita de plăţile celor care vor intra în joc mai târziu.

Reieşind din rezultatele investigaţiilor, lunar gruparea însuşea de la victime mijloace valutare, estimate în medie la peste jumătate de milion lei.

În context, Poliția atenționează cetățenii să nu se implice în asemenea afaceri ilegale în urma cărora vor fi prejudiciați atît ei cît și alte persoane. Totodată, recomandăm cetățenilor care au avut de suferit de pe urma unor asemenea scheme să apeleze imediat la  Poliție.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților