Prin postul vamal Cişmichioi – Dolinscoe urma să fie scoase 210 litri de alcool etilic fără careva acte de proveniență, transmite CURENTUL.
Cazul a fost înregistrat la data de 9 decembrie curent la postul vamal Cişmichioi – Dolinscoe, unde pentru efectuarea controlului vamal s-a prezentat un autoturism de model Mercedes, condus de un cetăţean moldovean.
Astfel, în urma controlului fizic, în compartimentul marfar al mijlocului de transport, în locuri special amenajate şi anume în rezervoare suplimentare amplasate în unitatea de transport, au fost depistate aproximativ 210 litri de alcool etilic.
În baza cazului dat, pe numele conducătorului auto, a fost întocmit un proces verbal, reţinerea unităţii de transport şi a producţiei alcoolice în vederea confiscării acesteia şi aplicarea unei amenzi în cuantum de 3000 de lei.
Elena Mocreac