În seara zilei de 20 octombrie curent, pompierii au fost alertați în satul Cucoara, raionul Cahul despre șopronul incendiat, transmite CURENTUL.
Ajunși la fața locului, pompierii din cadrul Direcției Situații Excepționale Cahul, au constatat că un șopron cu baloți de paie era cuprins de flăcări. În timpul stingerii, echipei de pompieri le-a venit în ajutor și o echipa benevolă de pompieri din satul Zîrnești, același raion.
După mai bine de două ore, incendiul a fost localizat, intervenția fiind dificilă din cauza vîntului și condițiilor de noapte. Astfel, a fost afectat parțial acoperișul șopronului și distruși baloți de paie, pe o suprafața de aproape 900 metri pătrați.
Toate circumstanțele și cauza incendiului urmează să fie cercetate de către angajații Serviciul Protecție Civilă și Situații Excepționale.
Elena Mocreac